Un bărbat din Oslo s-a oprit în fața cerșetorului, și-a ridicat mâinile spre cer și a rostit o rugăciune. Acesta a fost începutul unei vieți noi pentru Gigel

Colectarea sticlelor goale din coșurile de gunoi din Oslo a fost ultima speranță a românului Gigel Codreanu, de a-și ajuta familia în România. Dar realitatea întâlnită pe străzile din Oslo a fost un șoc brutal pentru el.

Autor: Anne Gustavsen

anne@ks.no

publicat: 30.01.2023

Într-o zi geroasă din ianuarie 2012, Gigel stă singur în fața gării centrale din Oslo.

Își folosise ultimii bani pentru un loc într-un microbuz supraaglomerat care mergea spre Norvegia. Dar, odată ajuns în Oslo, a fost lăsat să se descurce singur.

Ceilalți români care veniseră cu el, își văzuseră de drum. Nu știa norvegiană, nu știa unde să meargă și unde era posibil să doarmă.

Cu doar câteva zile înainte, ca tată a doi copii și soț, a luat decizia de a pleca în Norvegia, ca o ultimă încercare de a salva situația financiară a familiei și de a finaliza construcția casei lor.

– Am început să merg în sus pe Karl Johan. M-a izbit cât de fumos era acolo, povestește Gigel pentru publicația Korsets Seier.

Dar nu urma să treacă mult timp până să ajungă să trăiască pe pielea lui realitatea brutală a unui cerșetor de stradă în capitala norvegiană.

Fără mâncare și lemne de foc

Gigel dezvăluie o imagine tristă a existenței sale în România.

– Când a murit tatăl meu mi-am pierdut tot sprijinul în viață. Mă căsătorisem de tânăr cu Maria, iar acum situația noastră era grea, din punct de vedere financiar.

În plus, cu familia lor mai locuia și tatăl lui Maria. În urma unui accident vascular cerebral, el devenise total dependent de îngrijire, iar Maria îl ajuta cu toate lucrurile.

Pe parcurs, Gigel și Maria au avut și doi copii.

– De multe ori nu aveam pâine pe masă sau lemne ca să ne încâlzim, povestește Gigel.

Tânărul bărbat era un om foarte harnic și a încercat să își găsească un loc de muncă în alte țări, dar cu doar șapte ani de școală, toate căile de acces spre un loc de muncă erau închise. Acum auzise de la alții că puteai face bani în Norvegia prin valorificarea sticlelor și peturilor.

– Norvegia era ultima mea speranță, spune Gigel.

Ultima speranță

În Oslo, el i-a căutat pe românii care se adunau în fața Teatrului Național, și acolo i s-a confirmat faptul că trebuia doar să înceapă să caute în coșurile de gunoi după peturi.

Gigel și-ar fi dorit cel mai mult să muncească, dar și-a dat seama că va fi greu. Același lucru i l-au spus și norvegieni care, din când în când, s-au oprit să vorbească cu el.

Câteva nopți a mers cu alți români și a dormit acolo unde dormeau și ei, dar lui Gigel nu-i plăcea nici limbajul urât al acestora, nici alcoolul și nici murdăria din acele case părăsite.

– Atunci m-am hotărât să mă culc afară. Am făcut rost de o saltea mică pe care o purtam în spate toată ziua. Seara o desfăceam pe o bancă lângă Teatrul Național și mă puneam să dorm.

În iarna anului 2012 a fost foarte frig în Norvegia, iar Gigel nu poate înțelege nici el cum a supraviețuit în sacul de dormit la – 20 de grade Celsius.

– Sfârșiturile de săptămână erau cele mai grele, îți amintește el.

Scuipat și împroșcat cu picioarele

– Tinerii care ieșiseră în oraș să petreacă au venit acolo unde dormeam eu și au început să-și bată joc de mine. M-au scuipat și m-au împroșcat cu picioarele, adresându-mi vorbe urâte. Îmi spuneau: ”Pleacă de unde ai venit!”

Pentru a intra în vorbă cu norvegieni și pentru a primi mai multe informații despre posibilități de muncă, Gigel s-a așezat în stradă la cerșit.

– M-a costat enorm de mult să mă umilesc la un asemenea nivel, ca să stau în stradă la cerșit, spune Gigel.

– Niciodată în viața mea nu mai fusesem în situația de a cerși. Rușinea de a sta acolo în stradă să cer bani a fost îngrozitoare. Nu i-am spus soției din România că ajunsesem cerșetor pe stradă, spune Gigel.

– Nu era ceea ce îmi doream. Eu doream să muncesc! Dar nu aveam contact cu nimeni care să mă poată ajuta.

Azi, zece ani mai târziu, el înțelege mai bine de ce a fost greu să găsească un loc de muncă. Mulți dintrei cei cu care a vorbit i-au dat bani și câte ceva de mâncare, dar nu-l puteau ajuta cu mai mult.

Gigel a stat la cerșit la Teatrul National și la Blindern. Încet dar sigur a devenit tot mai deprimat și, până la urmă și-a pierdut speranța într-o schimbare.

– Când am văzut că nu mai există nicio speranță, că drumul în fața mea era blocat, am fost foarte deprimat, povestește el în dialog cu Korsets Seier.

– Mă gândeam la soție și la copiii mei, pentru care nu vedeam nicio soluție.

Umilit și lipsit de speranță

– În plus, mă simțeam total eșuat, fără nicio valoare și fără posibilități. Nu a ajutat deloc faptul că am mai fost și scuipat și lovit cu picioarele. La un moment dat, mi s-a făcut negru în fața ochilor, spune Gigel.

Într-o zi, în fața lui Gigel se oprește un om în vârstă. Arne Dag Johansen, profesor la Blindern, se oprește în fața cerșetorului de pe troruar, scoate o ciocolată din rucsac și o monedă de 20 de coroane și i le dă lui Gigel.

După aceea, el își ridică mâinile spre cer și face o rugăciune pentru Gigel.

Rugăciunea care a schimbat totul

– Eu nu înțelegeam ce spune, dar am înțeles că se roagă lui Dumnezeu, spune Gigel.

Gigel nu avusese vreo relație apropiată cu Dumnezeu din perioada când încă era în România.

– În momentul în care Arne Dag a început să se roage, în mine s-a aprins o nouă speranță, spune Gigel.

– Simțeam că am fost umplut cu speranță. Am uitat că eram un cerșetor lipsit de valoare, simțeam că sunt ridicat și că primisem un nou curaj.

După ce și-a terminat rugăciunea, Arne Dag Johansen s-a dus mai departe să ia autobuzul, dar senzația de speranță nu a dispărut din inima lui Gigel. Tot restul zilei el a simțit că s-a petrecut o schimbare radicală și că exista cineva care îl iubea cu adevărat. Zâmbetul acela cald pe care i l-a oferit bărbatul acela necunoscut înainte să plece, i s-a pus la inimă.

Acum putea să aibă speranță din nou.

O rugăciune, o ciocolată cu lapte și 20 de coroane.

Gigel a înțeles că asta avea ceva de-a face cu Dumnezeu.

– Pentru prima dată l-am simțit pe Dumnezeu atât de puternic în viața mea și atât de aproape de inima mea, descrie Gigel.

Arne Dag Johansen a început să treacă pe lângă locul unde stătea Gigel în fiecare după-amiază de vineri. De fiecare dată, Gigel primea 20 de coroane și o ciocolată cu lapte, apoi Arne Dag își ridica mâinile și se ruga pentru el.

– Simțeam că omul acesta era trimis de Dumnezeu, spune Gigel.

Prin prezența lui Dumnezeu pe care o simțea înlăuntrul său, el a prins curaj și a început să se roage lui Dumnezeu.

A strigat către Dumnezeu

– Pentru prima dată în viața mea am formulat o rugăciune liberă către Dumnezeu. Am strigat din toată inima mea, atât te tare încât credeam că toată lumea o să poată să mă audă, spune Gigel zâmbind.

– I-am promis lui Dumnezeu că dacă El îmi găsește un loc de muncă, îl voi sluji pentru tot restul vieții mele.

Gigel și Johansen au descoperit destul de repede că puteau vorbi amândoi limba franceză și astfel le era posibil să comunice unul cu celălalt. Gigel i-a putut spune că are familie în România, că nu dorește să stea la cerșit pe stradă ci să își găsească un loc de muncă.

Loc de muncă

Într-o după-amiază, Arne Dag Johansen a venit la el cu un plan.

El l-a invitat pe Gigel să locuiască acasă la el, împreună cu Arne și soția lui în Lier, iar prin intermediul fiului său care era tâmplar de meserie, urmă să primească și o oportunitate de a munci.

– Gândește-te, omul m-a luat acasă la el. Timp de două luni și jumătate am avut un pat bun și o mâncare foarte bună, spune Gigel radiind de bucurie.

Fiul lui Arne i-a înlesnit accesul lui Gigel spre meseria de tâmplar și, foarte curând, l-a ajutat pe Gigel să își deschidă propria firmă de întreținător. Firma a primit numele ”Grønne Bror” – Fratele Verde.

– El a observat cp eram în stare să lucrez ore în șir fără să am nevoie de apă sau mâncare, spune Gigel zâmbind.

Prin acel tâmplar, Gigel a intrat în contact cu mai mulți oameni de afaceri din Drammen, care se ocupă cu imobiliare. După ce a observat capacitatea de muncă a harnicului român, nu a durat mult până când a primit un post de întreținător la un antreprenor creștin, Odd Hyttedalen. Acest loc de muncă îl are Gigel deja de 10 de ani.

– Nu știam că Dumnezeu îi vorbise lui Odd ca să mă angajeze, dar eram foarte fericit să am un loc de muncă, spune Gigel.

”Adu-ți familia aici”

Cel mai minunat lucru pe care l-a experimentat Gigel după ce Dumnezeu i-a răspuns la rugăciunile sale privind un loc de muncă, a fost că a primit o casă cadou de la angajatorul său.

– Într-o zi ne-am oprit în fața unei case albe, iar Hyttedalen a spus că pot să-i fac o poză casei și să o trimit soției mele în România. Dacă îi va plăcea ei, puteam să merg să o aduc pe ea și pe copii aici în Norvegia și să locuim acolo, în casa aceea. ”Aceasta este casa ta!” a spus Hyttedalen.

Gigel zâmbește. Nu-i venea să creadă ce auzise! O casă! Ceea ce nu știa șeful lui Gigel era că nici Gigel, nici soția lui, nu aveau telefoane mobile cu cameră, astfel că n-a fost trimisă nicio poză cu casa în România.

Dar Gigel a sunat acasă cu vești bune:

”Dumnezeu ne ajută, avem un loc unde să locuim, iar eu am un loc de muncă. Pregătește copiii. Acum vin acasă să vă iau cu mine!”

Când Gigel a plecat acasă să își aducă familia, casa din Norvegia era goală. Nu era nici mobile, nici aparate casnice sau alte lucruri necesare în ea. De aceea, era puțin îngrijorat când a parcat mașina în fața casei și urma să intre în noua casă din Norvegia însoțit de familia sa.

– Mă gândeam că vom găsi niște saltele ca să avem, mai întâi un loc de dormit. Am dormit așa de multe ori în România, povestește Gigel.

Au sosit la casa gata mobilată

Dar când familia a deschis ușa noului cămin în data de 10 ianuarie 2013, casa nu mai era goală.

– Prieteni și parteneri de afaceri de-ai lui Odd Hyttedalen au mobilat toată casa cu mobilă, paturi, lenjerie de pat, fețe de masă, perdele și un frigider plin de mâncare. Pe masă era pus un bol plin cu ciocolată și un mic salut: ”Bine ați venit acasă”. a fost extraordinar.

Publicația Korsets Seier a vorbit cu Odd Hyttedalen, care a confirmat cele spuse de Gigel.

Gigel este convins că Dumnezeu a auzit strigătul lui de pe străzile din Oslo. Iar el nu a uitat promisiunea pe care i-o făcuse lui Dumnezeu că își va folosi viața așa cum va vrea Dumnezeu.

Primul lucru pe care l-a făcut această familie plină de recunoștință a fost să doneze casa pe care tocmai o construiseră în România. Cei care au primit-o în dar nu puteau să creadă că este adevărat.

A înființat o organizație umanitară

După toate lucrurile bune pe care Gigel le-a trăit, nu putea să stea liniștit. El dorea să îi ajute și pe alții. Familia a început să meargă la biserica penticostală română din Oslo.

Cuplul a început să strângă lucruri de la stațiile de reciclare din zonă, lucruri pe care le-au pregătit și le-au trimis oamenilor nevoiași din România. Într-un microbuz Tranzit, au plecat deseori în România și au dus lucruri celor mai săraci. Organizația lor a primit numele ”Grønne Bror”.

Gigel a întâlnit și alți creștini care au auzit povestea lui și care doreau să ajute. Unul dintre ei este David Enok Nilsen, care în prezent conduce organizația New Life Mission Aid. Această prietenie urma să ducă la o colavorare strânsă, misiune și ajutor umanitar pe mai departe.

De la acest început modest, Maria și Gigel conduc acum organizația umanitară ”Grønne Bror”. Pe lângă locul de muncă, ei își folosesc timpul liber pentru a găsi modalități de a-i ajuta și pe alții.

Primul microbuz Tranzit a fost înlocuit de un Mercedes Sprinter iar organizația umanitară are acum contact cu o altă organizație din România, care funcționează ca un depozit central pentru ajutoare.

Nouă tiruri cu ajutoare au fost trimise de organizația ”Grønne Bror” până acum spre România, Ucraina și Macedonia. Ultimul a plecat din Norvegia înainte de Crăciun. Haine, alimente, cărucioare cu rotile sunt o parte din încărcătura trimisă spre România pentru ajutorarea săracilor.

Pâini calde

Cu ajutorul colaboratorilor locali, printre care și organizația ”Calea Spre Cer”, ”Grønne Bror” se ocupă de distribuirea zilnică de pâine proaspătă în trei regiuni din țara lui Gigel. Pâinile sunt produse la brutării locale.

– Noi dăm fiecare pâine din dragostea lui Isus. Știm că mai mulți au ajuns să creadă în El prin faptul că au primit pâinile noastre gratis, spune Gigel.

– Mulți ne spun că nu pâinile sunt cel mai important lucru pentru ei, ci faptul că cineva se gândește la ei în sărăcia lor. Numeni nu a mai văzut vreodată așa ceva, ca cineva să vină la ei cu pâine gratis, iar asta îi impresionează foarte puternic, crede Gigel.

În urmă cu mai multe luni, Gigel a cumpărat un furgon frigorific pe care s-a gândit să-l închirieze pentru a genera venituri pentru misiunea sa. Însă, mașina a ajuns în România, la colaboratorii săi care acum pot să meargă la București pentru a aduce alimente de la Centrala de alimente. Fără acel furgon frigorific nu ar fi fost în stare să distribuie alimente proaspete.

Prin munca pe care organizația o desfășoară în Macedonia, Gigel a văzut cum un sac de haine a condus un musulman la mântuire. Azi, fostul musulman este un om salvat și predică Evanghelia și altor musulmani, povestește cu înflăcărare Gigel.

– Nu știm niciodată ce rezultate pot veni în urma unei mici fapte de bunătate, spune fostul cerșetor, acum lucrător de întreținere și lucrător umanitar.

Sursa: dagen.no